31 octombrie 2014

Dor de bunicul

O fetita de 6 ani, care imi aminteste in fiecare zi de mine. Este la fel de incapatanata precum eram si eu la varsta aceea. De multe ori ma lupt cu copilul din mine atunci cand stau de vorba cu ea, si ma gandesc ca atunci cand eram eu mica, multi se chinuiau cu mine si mofturile mele.
Ieri am intrat in camera ei, si am gasit-o stand pe fotoliu, cu o foaie de hartie in mana. Nu am bagat de seama imediat, si am inceput sa vorbesc cu ea ca de obicei si sa o tachinez. Vazand ca nu primesc nicio replica, m-am intors spre ea, si am observat ca este foarte atasata de foaia pe care o tine in mana:
- Ce ai acolo, scumpete?
- L-am desenat pe tataie
- Frumos. Ai desenat frumos
- Imi era dor de el dimineata si...i-am facut asta. Imi e dor de el
- Stiu. Si mie imi este dor de el
- Da, dar il iubeam
- Si acum nu il mai iubesti?
- Ba da. Dar cum? Nu o sa il mai vad niciodata
- Nu, asta nu. Dar...o sa iti amintesti mereu de el, nu? De ceea ce faceati impreuna.
- Da. Dar cum?
- Simplu - nu il uiti. Ce iti placea tie cel mai mult la tataie?
- Sa stam in curte si sa radem. Dar asta nu se va mai intampla
Deja vedeam lacrimile cum incep sa se strecoare de sub pleoapele ei micute, prelingandu-se pe gene, pana spre obrajorii bucalati.
- Scumpa mea, si eu eram micuta cand a plecat bunicul meu.
- Unde a plecat?
- Tataie unde a plecat, micuto?
- In cer.
- Asa si bunicul meu. Si mi-a fost dor de el. As fi vrut sa mai stau cu el, pentru ca imi placea mult. Dar nu a mai avut timp sa stea cu mine. Stii ce ma bucura acum?
- Ce anume? (Cu ochii ei bulbucati)
- Ma bucur ca l-am cunoscut. Am avut ocazia sa stiu cine e, si sa imi amintesc cu placere despre asta.
- Sora mea nu o sa isi aminteasca
- Stiu. Dar pentru asta esti tu, sa ii povestesti despre tataie, omul acela curajos si puternic care a invins lupta cea mai grea a vietii lui, si care va iubea enorm pe amandoua. Pana la urma, si ea o sa il iubeasca daca o sa te auda ca ii povestesti cu drag de el.
- Asa o sa fac, iti dai seama. O sa ii arat poze cu el, dar cand era mare si gras.
Zambetul ei nepretuit m-a inmuiat complet. Am stat de vorba mai apoi, o ora-o ora jumatate. Ce poti vorbi cu un copil?
Multi se intreaba lucrul asta. Multe.
Bunica mea imi spune mereu ca de cand eram mica, i-a placut sa asculte povesti de la mine, si sa vorbeasca cu mine, in loc sa imi citeasca sau sa sa imi spuna povesti.
Copilul asta va fi un om frumos, cu multe calitati si cu un suflet extraordinar. Sa o vad cum creste ma face sa ma simt mandra ca o parte din ea este creatia efortului pe care il depunem impreuna.

Uneori, o discutie cu un copil te poate linisti mai milt decat o sedinta la psiholog.

6 octombrie 2014

Scrisoare-n monolog interior

Draga femeie cu zambet de copil,

Incep prin a-ti spune ca nu vreau sa crezi ca stiu cum te simti, pentru ca nu este asa. O parte din suflet tau a fost sfasait cu dintii de otel ai lipsei de incredere in tine, desi nu trebuia sa se intample asa.
In acelasi timp, e mai bine asa...ai vazut singura ca uneori, cuvintele nu inseamna nimic; sau ca niste cuvinte aruncate haotic pot insemna dezastru...ori cuvintele promise pot fi minciuni frumos ascunse.
Frumusetea este sinceritate, asa ca fii sincera cu tine si ridica-te maine dimineata din pat, da ochii cu realitatea si zambeste-i asa cum numai tu stii...frumos.
Vreau sa inchei, ca sa nu te doara tare...prea tare...sa nu doara mai intens decat acum.
Sterge-ti tonele de lacrimi, si scrie-ti planul maret pe hartie. Trezeste-te maine dimineata, si confrunta realitatea...

Cu sinceritate,
O femeie cu zambet de copil

28 septembrie 2014

Evadare

Tarziu in noapte, vreau sa fug departe, si sa zbier...printre stele.
Vreau sa-mi caut fericirea in capatul de lume al celuilalt capat al lumii...aici, cu tine.

Vreau sa fug, sa alerg spre niciunde si sa gasesc locul in care sa ma pot arunca in genunghi, si sa pot bate cu pumnii in Pamant...nu sa-l pedepsesc, ci sa ma stranga in brate si sa-mi spuna ca nu ma va lasa niciodata singura...in picioarele goale si fara straie pe corp, ma va proteja de ploaie, vant si vorbe grele...

Sa gasesc locul in care sa pot sa urlu din toate puterile,fara sa-mi fie teama ca zbieretele-mi vor fi auzite de pradatori...sa pot plange in hohote pana ma deshidratez, sa ma realimentez si sa plang din nou...

Vreau...sa nu ma lasi niciodata sa ma las prada acestor ganduri necurate...tarziu in noapte.

10 septembrie 2014

"Mi-am gasit fericirea"

Sa va spun povestea mea...

Am ignorat-o ani de zile, am trecut pe langa ea de sute de ori, si nici macar o privire nu i-am aruncat. Casa langa casa, insa pentru mine, ea era una din vecinele pe care nu le intalnisem niciodata la barfa in coltul strazii. In fiecare zi, rutina ei se rezuma la activitatile din interiorul unei cladiri micute si vechi, cu pereti scorojoti, dar vopsiti frumosi.
Deasupra usii de la intrare se afla o scandura draguta, parca desenata de un copil cu creioane cerate...pe ea scria "Suflet frumos..."
Inauntru, taramul acela minunat se intindea pe doua "ceruri" - parter - pod. Daca ar fi fost un bloc de noua, la ultimul etaj sigur s-ar fi aflat asa-zisul "al noualea cer". Suprafata nu avea mai mult de 50 mp, insa toate lucrurile ce ce aflau acolo imi dadeau senzatia ca ma aflam intr-un enorm muzeu al fericirii.
M-am plimbat cateva zeci de minute pe acolo, cautand nimic...am gasit totul. La etaj, in colt, langa geamurile care nu lasau lumina sa patrunda mai mult decat trebuia, se aflau 3-4 masute strambe de lemn, sculptate in motive splendide, si inconjurate de scaune de acelasi fel, cu pernute moi la sezut.
Crezand ca sunt de vanzare, am cautat-o sa o intreb...raspunsul ei "nu sunt de vanzare, insa iti pot face cadou una" m-a rascolit, si am realizat ca bunatate mai exista, dar nu unde o cautasem eu inainte.
M-a asezat la masa si m-a servit cu o cafea buna si aromata, si cu fursecuri de casa. Mi-am dat seama ca sunt de casa, pentru ca erau taiate diferit si aveau gustul acela bland pe care pana la urma, nu l-am mai gasit in alta parte.
5 LEI...ma gandeam ca in Paris, cu 1 Euro nici macar zatul de la cafea nu l-as fi primit.
Timp de patru luni de zile...5 lei, in fiecare dupa-amiaza, dupa ce ma intorceam de la servici.
Avea multe pasiuni, atat de multe incat nici nu le-as fi putut tine minte, si intr-un fel sau altul, reusea sa isi adune pasiunile intr-un singur loc.
In podul acela, o biblioteca mare, cu sute de carti pe care le puteam imprumuta chiar si fara garantie...o baie micuta cu usa mereu incuiata, si o camaruta mica, unde intra doar ea, insa puteam cu usurinta sa trag cu ochiul atunci cand se ducea sa caute cate ceva in vreo cutie pe care o avea sub pat.
Veneam intr-o zi de la servici, cu vreo doua ore intarziere...afara viscolea - februarie, iar traficul fusese infernal.  O vasuzem la geam, fara zambet pe buze. Pe usa de la intrare, scris "inchis". Nu voiam cafeaua, iar fursecurile oricum nu tineau de foame, insa voiam sa o vad si sa imi zambeasca macar doua secunde.
Am intrat si am urcat la ea...usa intredeschisa, am indraznit sa arunc o privire: langa biblioteca,  se afla o comoda cu sertare, sertarase si o oglinda mare, rotunda. Patul avea baldachin crem de matase, iar lenjeria de satin ma atragea ca un magnet. Un fotoliu mare intr-un colt al camerei, langa geam, si o masuta mica, mica, langa pat, cu o cana mare pe ea, si cu multe foi scrise haotic...Totul aranjat, toate la locul lor.
Sobita din apropierea patului dogorea cu mult peste douazeci de grade.
Un tablou cu portretul ei prins de peretele de vis-a-vis de fereastra, si o pata de culoare pe tavan, in jurul candelabrului ce atarna subred de tavan.
Ma observase de mult, insa avea rabdare si ma lasa sa o privesc cat de mult voiam; cand am intors capul, s-a intors dinspre fereastra cu fata spre mine, si mi-a zambit.
Cafeaua la ibric pregatita, cele trei fursecuri alaturi, pe una din masute. Ma asteptase cu sufletul la gura, iar eu alergasem spre ea cat de repede puteam, nevrand sa o ingrijorez.
Cu mainile inghetate, si nasul rosu, i-am atins pometii fierbinti si i-am zambit, fara sa ma pot abtine. M-a imbratisat brusc, si m-a pupat pe frunte...eram fericit. Nu aflasem pana atunci ce inseamna fericirea, si m-a socat, m-a suprins si am adorat-o.
Am inceput sa gust fericirea de la acel intai pupic pe frunte, iar apoi am savurat-o cu fiecare sarut, am devorat-o facand dragoste, si am inceput sa o traiesc in fiecare zi alaturi de ea.
Au mai trecut vreo doua luni, si eu, nerabdator de fel, i-am adresat intrebarea... DA, mi-a raspuns cu ochii inlacrimati.
Pentru prima oara, am luat-o la mine...casa mea se intindea pe o suprafata nu foarte mare, insa nici de neglijat, iar curtea, dintr-un teren mostenit, era cat doua-trei din zona aceea.
Cand a intrat pe poarta inalta de fier, s-a intristat cumplit, vazand cata piatra se intindea in jurul casei mele. Inauntru, totul drept, mat, plat...ura cu desavarsire stilul meu. Iar eu il savuram pe al ei. Intr-un timp scurt, mi-a reorganizat timpul, casa, viata...
Intr-un timp la fel de scurt, am multiplicat visele noastre, sub forma a doi pitici frumosi cu par brunet si ochi de smarald...
Mi-am dat demisia, si din ziua aceea sunt nedezlipit de ea, de casa noastra, si de minunile pe care le-am creat impreuna!

Semnat,
Un barbat fericit.

11 august 2014

Inceputuri

In fiecare zi a vietii mele fac asta, sub diverse forme sau in diferite situatii...
In ziua in care cineva mi-a dat viata, am deschis, probabil, ochii si am vazut pentru prima oara lumina...am inceput o viata!
A doua zi m-au gadilat pentru prima data razele soarelui
Nu peste mult timp, am fost atinsa de cateva picaturi de apa, mai intai pe manute, ca sa ma acomodez, apoi pe burtica, si usurel am ajuns sa fiu scaldata intr-un cazan cu apa calaie, de catre un om total necunoscut, in care aparent am avut incredere; atunci nu aveam de ales - acum cred din tot sufletul.
Cand am mancat prima oara - un chin; am mers,  am alergat, am ras...primul ras! (asta trebuie sa fi fost comic, daca seamana cu cel de acum)
Am deschis geamuri, am trantit usi, am plans, am urlat, am simtit! Chin, fericire, tristete, bucurie, mila, niciodata indiferenta...din pacate.
Am iubit, si iubesc cu tot sufletul; iubesc ceea ce fac, iubesc natura, arta, oamenii frumosi, prietenii mei de suflet...si il iubesc pe el.

Ma gandeam cum am inceput sa fac asta...treptat, in mod sigur: a inceput cu un mesaj sec, trimis totusi din suflet, apoi cu o banala convorbire telefonica, ce s-a transformat in ore petrecute "pe fir"; a urmat prima strangere in brate, prima floare rupta din gradina altcuiva, primul "te iubesc", prima noapte petrecuta in bratele lui, sub mangaierile calde care se imprastiau prin parul meu, si primul sarut, urmat de multe alte sute de mii...probabil.

Apoi, ma gandeam cum am inceput sa ma atasez de oamenii din jurul meu - prieteni.
De-a v-ati ascunselea, Flori, fete si baieti, Prinselea, si mai tarziu...puteam sa plang linistita pe umarul lor. Tot ei ma fac sa rad atunci cand cerul fuge de mine. Doar ei imi spun ca ma iubesc cu toate defectele; restul nu le pot vedea pe toate. Cu ei ma distrez non-stop, in fata magazinului cu acelasi program. Cu ei vreau sa imbatranesc.

Astazi...am inceput ceva; exact cum fac in fiecare zi...nu am inceput doar o noua zi, am inceput sa simt o durere pe care nu am mai trait-o pana acum - niciodata. Sunt lucruri pe care le incep, si vreau sa le termin repede; asta este unul din ele. Sunt momente in care incep ceva de dragul de a ma bucura toata viata de acel lucru...de data asta nu este asa.